După un final de sarcină tumultos nașterea nu putea fi altfel. Miercuri (25 iulie) dimineață m-am trezit cu dureri de burtă. Credeam că am răcit la ovare, căci se simțeau ca la menstruație. Câteva ore mai târziu s-au întețit și m-am prins că sunt contracții. Eu nu eram pregătită să nasc, aveam planuri pentru ziua respectivă: să îmi fac permisul căci îmi expira. Și colac peste pupăză aveam abia vineri programare la epilat. Bine că am reușit să reprogramez. Plus că eram în pragul divorțului pentru că soțul meu fotograf nu a fost în stare să îmi facă și mie niște poze gravidă (de o lună mă tot rugam de el).

Am făcut-o și pe-asta…despre amniocenteză vorbesc. N-a fost deloc rău, doar că atunci când vezi acoiul te trec puțin fiori reci pe șira spinării. Așteptarea este cea care te omoară. Mi-a recomandat doamna doctor această procedură pentru că am 35 de ani și ca să fim siguri că e totul în regulă am decis să o facem. Asta deși la dublutest analizele au fost bune.

O să avem un copil! De trei ani tot încercăm, dar n-a fost să fie. Tocmai când abandonasem ideea pentru a mă/ne concentra pe alte lucruri am început să am simptome de gravidă: mai o stare de somnolenţă, mai una de greaţă aşa că am decis să fac un test de sarcină. Jap două linii care ne-au dat viaţa peste cap.