După un final de sarcină tumultos nașterea nu putea fi altfel. Miercuri (25 iulie) dimineață m-am trezit cu dureri de burtă. Credeam că am răcit la ovare, căci se simțeau ca la menstruație. Câteva ore mai târziu s-au întețit și m-am prins că sunt contracții. Eu nu eram pregătită să nasc, aveam planuri pentru ziua respectivă: să îmi fac permisul căci îmi expira. Și colac peste pupăză aveam abia vineri programare la epilat. Bine că am reușit să reprogramez. Plus că eram în pragul divorțului pentru că soțul meu fotograf nu a fost în stare să îmi facă și mie niște poze gravidă (de o lună mă tot rugam de el).

Ador să călătoresc. Marele meu vis este să câștig la loto și toată viața să mă plimb prin lume. 😀 Dar, să lăsăm visele imposibile și să cobor cu picioarele pe pâmânt. Din februarie 2017 nu am mai fost plecați în vacanță (3 zile de Paște la Olănești nu se pun) și îmi vine să o iau pe pereți, dar am făcut o casă, și peste câteva săptămâni o bebelușă. Visam la o vacanță la mare înainte de naștere, dar micuța a decis să ne strice planurile și să o trimită pe mămica ei la spital din 2 în 2 zile pentru monitorizare.

Iubim Grecia și era destinația aleasă din nou pentru vacanță, dar cum spuneam n-am mai apucat să punem planul în aplicare.

De la extaz la agonie nu e decât un fir subțire. La începutul anului două linii roșii ne-au dat viața peste cap. Extaz! În sfârșit aveam să fim părinți. A început un lung șir de investigații și numărătoarea săptămânilor. Burtica creștea, eu nu am avut parte de stări de rău, de pofte nebune l-am scutit pe soțul meu (îi promisesem că o să îl trimit noaptea, în februarie după fragi proaspeți), nici cu mirosurile nu am avut probleme.

Totul bine și frumos până în săptămâna 28.

Am cunoștințe care mă sună să mă întrebe de endocrinologi sau alți speciști pentru copiii lor ajunși cu mult peste greutatea normală. Asta după ani în care le-au dat tot ce au vrut să mănânce: hamburgeri, pizza, chipsuri, prăjituri, orice este nesănătos și gustos. Nu mă înțelegeți greșit și mie îmi place junk food-ul, dar îmi dau seama că nu este sănătos și o să încerc să feresc cât pot de mult copilul meu de acest tip de mâncare. În același timp așa sper să mă feresc și pe mine.

… de cafea, de un vin bun, de vacanţă.

Au trecut 4 luni de cînd nu am mai băut cafea sau vin şi un an şi 3 luni de la ultimul concediu. Bine măcar că vacaţa a ţinut o lună, una plină de soare, mare şi oameni fericiţi. Tânjesc după mare şi sper să avem o ultimă aventură în doi în iunie, căci după o să înceapă nebunia, bebe ne va da lumea peste cap. Bine deja a făcut-o, mai ales mie.

Se iau două femei pasionate de ce fac, se discută cu patos şi uite-aşa se schimbă viziunea sau determinarea cuiva. În cazul de faţă a mea, cea mai întreprinzătoare persoană pe care o cunosc, dar la fel de delăsătoare. După ce am aflat că sunt însărciantă am început ca un jurnal online pisicapetocuri.blogspot.com Nu aveam de gând să îl fac public, nici soţul meu nu a ştiut, ci pur şi simplu să îmi aştern gîndurile. Poate mi-era şi dor de scris (sunt fost jurnalist care s-a reconvertit de anul trecut). Dar iată că m-am transformat din blogspot în .ro, am un logo pe drum şi fac brainstorming pentru un slogan.

…dai în mintea copiilor. Bine la mine nici nu e greu, mereu cei dragi îmi spun că sunt un copil mare. Dar ştiţi ceva?! Nu-mi pasă! Eu mă bucur de fiecare dată când mă pot juca aşa cum o făceam pe vremuri. Din păcate nu prea am parteneri de joacă, micuţii din zilele noastre preferă să stea închişi în casă cu tableta în mână sau la televizor decât să iasă afară şi să alerge, să se joace orice: v-aţi ascunselea, coarda, raţele şi vînătorii sau jocuri de rol…

Nu o data mi s-a spus că sunt figurantă. Așa că să zicem că sunt figurantă și când vine vorba de a alege căruciorul bebelușului. Vreau unul practic, ușor de manevrat dar în același timp și frumos, să zicem fashion.

Deși am ceva kilograme în plus nu pot umbla “dezlânată”. Îmi place să mă arajez, să mă îmbrac frumos, să mă fardez. Pur și simplu nu pot pleca așa oricum de acasă. Nu sunt Coco Chanel și nici nu aș vrea/putea (și-au pus amprena asupra mea prietenii băieți – mereu am avut mai mulți prieteni decât prietene), dar nici nu pot umbla ca un băiat.

Abia aștept să vină pe lume micuța mea, să o simt, să o miros, să o strang în brațe! O…ce provocare va fi! Sunt convinsă că voi avea parte de suișuri și coborâșuri, că vor fi momente în care mă vor lăsa nervii (sper să nu răbufnesc de față cu ea), dar sunt convinsă că va fi MINUNAT! Dar ce facem cu mamele (bunicile) care au trăit alte timpuri și nici nu par să vrea a se adapta schimbărilor?

Toată lumea care mă cunoaște știe că am o pasiune pentru haine și pantofi. Dar ce mă fac eu acum când cresc pe zi ce trece și știu prea bine că dacă îmi iau haine e posibil să le pot o dată și gata? Dar impulsul de a cumpăra este atât de mare încât nu știu cum să fac.