Nu mai speriați copiii cu doctorii sau injecțiile! Ieri am fost la control la medicul de familie cu Emma, care în general este un copil cuminte, dar curios. O doamnă în vârstă a început veșnicul interogatoriu al bătrâneilor: “Câți ani ai? Cum te cheamă?”. Culmea Emma a și răspuns (de obicei nu-i prea bagă în seamă, mai ales că știe că nu trebuie să vorbească cu străinii). La un moment dat a aprins un bec de pe hol, iar doamna i-a replicat: “Dacă nu ești cuminte, vine doamna doctor și îți face injecție!”.
Pe bune?!😡Nici măcar nu făcuse mare lucru, inițial am vrut să-i trag vreo două babei doamnei în vârstă, apoi să îi răspund acid, după care am zis totuși că poate o pricepe dacă îi explic. I-am spus Emmei că nu o să facă nicio injecție, că suntem la control și că înjecții facem doar când ni se recomandă. Iar doamnei i-am spus să nu mai sperie copiii, că atunci când vor avea nevoie de doctor nu vor vrea să mai meargă. Părea că a înțeles. Sper! Și sper că nimeni nu va mai speria copiii cu doctorul.
Deși ieri n-am avut probeleme la cabinetul medical, astăzi când am fost la ORL, m-a întrebat: o să mă înțepe? De aici deduc că remarca doamnei a atins un punct sensibil. I-am explicat frumos că nu, i-am spus tot ce o să i se întâmple în cabinet și că atunci când va fi nevoie de înțepături o să anunț din timp (lucru pe care îl fac mereu când mergem la analize) și că o sa-i dau cu cremă pentru a nu simți prea tare înțepătura. A fost totul bine și chiar s-a așezat singură pe scaunul de consultații.
Chiar dacă sunt mici, copiii pricep multe. Mereu Emma mă întreabă de ce plâng copiii când ies din cabinetele medicilor. Uneori sunt justificate plânsetele (astăzi spre exemplu un copil plângea pentru că i s-a pus piciorul în ghips), alteori nu (poate au fost speriați de o doamnă ca cea de ieri). Încerc pe cât posibil să îi ofer explicații pertinente, iar dacă nu știu îi spun asta. Am fost cu Emma la dentist, la endocrinolog, la ORL, la dermatolog, la alergolog, la oftalomolg, la pediatrii, la analize, am fost internate în spital. A plâns foarte rar și justificat, dar mereu i-am explicat ce i se va întâmpla, nu am mințit-o niciodată și i-am oferit brațele mele atunci când a vrut să-și plângă amarul.
P.S. Nici cu poliția nu este în regulă să speriați copilul. Ce o să faceți dacă se va pierde copilul? Nu v-ar plăcea să apeleze la un polițist care să îl ajute să ajungă acasă în loc să fugă de el?
P.P.S. Nu e în regulă să speriați copilul cu nimic. Frica nu disciplinează.
Leave a Comment