do it yourself

Mereu mi-au plăcut proiectele Do it yourself, numai că am două mâini stângi, mai bine zis drepte; sunt stângace (să mă vedeți cum duc lingura cu ciorbă la gură cu dreapta, se pierde tot lichidul pe drum :D). Dar am noroc că am un soț talentat și migălos și cel mai important dispus să îmi confecționeze trăsnăile.

Deși Emma este încă mică am început ușor, ușor să îi amenajăm camera. I-am făcut mobilă colorată, iar când ne-am uitat de corpuri de iluminat pentru copii nu am găsit nimic care să ne placă și în plus mai erau și foarte sumpe. Așa că am apelat la talentul lui la pictură, pe care nu și-l folosește aproape deloc. Mi-e și necaz; eu aș vrea să pictez dar îmi ies “operele” mai ceva ca ale unui copil de 3 ani. Am încercat să mă fac pictoriță și viziunea mea asupra lumii arăta ca o pizza. Vorbesc serios, prietenii m-au întrebat dacă o pizza am vrut să pictez.

Dar să revenim la omul meu care e talentat degeaba, dar pe care fie-sa îl mobilizează. Am luat de la Ikea 2 corpuri de iluminat din plastic alb cu 20 lei bucata pe care “talentosul”, cu niște culori acrilice le-a transformat și deja are cerere pentru o altă fetiță. Poate îi revine pofta de pictat și folosește pânzele pe care le-a primit de Crăciun, acum 2 ani.

Tot pentru camerea Emmei a cumpărat culori să picteze un perete, iar pe lângă ușă are comandă de un desen de genul.

sursa foto: https://www.adesivimurali.com

Nu doar pentru Emma face, ci și pentru mine. Măsuța din living este tot proiect DIY, a fost confecționată din lădițe de lemn, bineînțeles ideea am furat-o eu de pe Pinterest. De altfel, noi funcționăm așa, mie mi se aprinde un beculeț și el pune în practică. Și ca să fie în ton cu măsuța a făcut și o comodă pentru Tv tot din lădițe.

Ultimul proiect au fost “gratiile” de la scări pentru că Emma peste câteva luni va începe să meargă și sigur o să vrea să urce scările, scări care apropo sunt făcute tot de el.

Așadar, doar mă laud…cu munca soțului.

P.S. Urmează un pat căsuță de tip montessori. Sper să-i iasă.

41 Shares
Share: