Casă sau apartament?

Știu că la prima strigare îți vine să spui casă, dar eu zic să te gândești bine. Mai ales dacă ești o persoană comodă. Altfel s-ar putea să ajungi ca mine și să plângi după apartament. O casă făcută după planurile tale, verdeață, flori, grătar în curte; da sună idilic, dar toate vin cu multă muncă, timp pierdut la tăiat și udat gazon, plantat pomi, udat flori etc. Plus distanța de oraș, căci e greu să îți permiți să cumperi casă sau teren în oraș.

Când am decis să facem casa locuiam într-un apartament cu două camere, cu multă mobilă înghesuită și un vecin recalcitrant deasupra. Pentru că șifonerul era prea mic aveam stendere cu umerașe și în sufragerie. Ne doream un copil și cum abia aveam loc noi doi în apartament aveam de ales între casă și un apartament mai mare. Prețurile apartamentelor erau mai mari decât ne-a costat casa așa că pe lăngă povestea cu liniștea și verdeața partea financiară a fost un factor de decizie în alegerea noastră.

După un an și ceva de căutări am găsit un teren care să de convină amândurora, relativ aproape de oraș (de acasă până în centrul Craiovei sunt 10 km), pe un deal cu o priveliștea frumoasă, multă verdeață, utilități, liniște. După încă un an de la achiziția terenului ne-am mutat în sfârșit la cuibul nostru: o casă nici mare, nici mică, cu dresing pentru mine și birou pentru Lucian, cu un nuc în fața casei, la a cărui umbră te poți piti în zilele toride, cu gazon și câteva flori.

Cum spuneam, sună idilic, dar nu e chiar așa, mai ales dacă ai copil. Până la apariția Emmei nu mi-a lipsit orașul. Mergeam la muncă, socializam, puteam ieși în oraș sau rămâne după terminarea serviciului la o cafea. Chiar era o plăcere după agitația din oraș să ajung acasă. Acum însă dacă stau mai mult de două zile fără să merg în oraș o iau pe pereți. Am nevoie să văd oameni, nu contează dacă sunt cunoscuți sau doar fețe pe stradă.  La asta se adaugă munca în curte. Recunosc că nici măcar nu fac mare lucru, dar tot mă enervează că în loc să facem o plimbare prin parc, sau pur și simplu să stăm împreună Lucian își găsește mereu câte ceva de făcut în curte. Plus că e mai mult spațiu decât într-un apartament, deci mai multă curățenie de făcut. Ba mai mult, s-a dus naiba și liniștea că vecinul din spate ascultă muzică pentru toată strada.

După ce luni am fost cu Emma și m-am plimbat prin oraș, ne-am jucat în iarbă, am făcut poze cu lalele și am ajuns acasă unde am avut treabă iar m-au apucat dracii că am vrut casă. Zău că mi-ar ajunge verdeața din oraș și cele 6-7 plante pe care le am în ghiveci. Nu era mai bine să fi ajuns noi acasă și în loc să săpăm gropi pentru pomi și să cărăm lemne pentru terasă, să stăm tolăniți în pat?

Pe cuvânt că mi-e dor și de vecinul de deasupra cu care ne certam că îl deranja aerul nostru condiționat vara :D. Dacă Lucian ar vrea pe cuvânt că mâine m-aș muta la bloc. Voi ce ați alege casă sau apartament?