Pe Andreea Donea o urmăream de câțiva ani pe Facebook. Îmi plăceau mult fotografiile ei. Personal am cunoscut-o în ajunul Crăciunului când ne-a făcut niște fotografii delicioase chiar dacă Lucian a fost pe fugă. Se vede că iubește ce face, iar dragostea pentru aparat a venit după dragostea pentru fotografie. Cum a ajuns să facă asta și să ajungă unul dintre cei mai căutați fotografi din Craiova și nu numai, am aflat la o cafea.

Când și cum ai început să faci fotografie?

M-am angajat la un laborator foto la, Foto Maria în 2005. Atunci am început să cochetez cu fotografia, dar lucrurile au mers greu și a fost un drum lung până am ajuns unde sunt astăzi. La laborator printam fotografii aduse în mare parte de fotografi, dar și de oameni din vacanțe. Zi de zi vedeam mii de fotografii. Așa am ajuns să disting o fotografie bună de una mai puțin bună. Încă un avantaj a fost că trăiam printe fotografi, când se întâlneau la laborator doar despre fotografie discutau și eu participam involuntar la discuțiile lor și îmi treceau pe la ureche informații.

Primul pas către fotografie a fost editarea. Majoritatea fotografilor încă lucrau pe film când m-am angajat eu și ei făceau trecerea la digital. Cu aparatul s-au învățat repede, dar unii dintre ei trecuți de prima trinerețe nu s-au descurcat prea bine cu editatul, alții aveau mult de lucru și nu făceau față. Mi-au cerut câțiva ajutorul, mi-era foarte drag. Așa am descoperit că îmi place foarte mult editarea.

Plus că făceai și bani în plus nu?

Nu prea, câștigam foarte puțini bani în plus. Acum s-au schimbat lucrurile. Au fost foarte multe momente în ultimii ani în care nu mai făceam față cu editatul și am vrut să externalizez partea asta a jobului și sunt niște prețuri… Atunci nu mai țin minte cât îmi dădeau ei, cred că îmi ajungeau maxim de-un suc în oraș. O făceam pentru că îmi plăcea.

Masculul din familia Donea i-a făcut cunoștință cu aparatul. Asta după ce au făcut cunoștință unul cu altul.  

Când l-am cunoscut pe Cosmin a intervenit în viața mea și partea tehnică.

Era fotograf?

Nu, nu. El e genul de om care le știe pe toate. Ne-am cunoscut în laboratorul foto și a găsit un nou domeniu de interes. “Ia să vedem despre ce este vorba?!” Pe el nu l-a interesat ca pe mine în primul rând partea artistică, ci cum merge aparatul. A cumpărat aparat și de acolo m-a atras spre a face fotografii.

Paradoxal, un job care nu i-a plăcut și care nu avea legătură cu fotografia a propulsat-o către jobul de vis, cel de fotograf.

Am plecat de la laboratorul foto la RDS. A fost foarte trist. A fost mai bine financiar, dar nu mi-a plăcut deloc. Cu toate astea am stat câțiva ani acolo. În paralel editam pentru alți fotografi și am început să fac fotografii pentru că aveam multe colege simpatice pe care le luam la poze în locuri drăguțe. Am început să postez pe Facebook, tuturor le-au plăcut și așa a început. Am făcut și un curs foto, dar cred că mai mult învățasem de la Cosmin. El este un foarte bun autodidact și tot ce afla el îmi împărtășea, iar eu rețin repede o informație care mă interesează.

Când ai avut primul eveniment?

La început m-am dus pe lângă fotografi. Primul eveniment serios l-am avut în 2012. Tot de la RDS. Acolo aveam mulți colegi de vârstă apropiată mie și automat se căsătoreau, făceau copii. Un coleg m-a întrebat dacă fac fotografii la nunți și eu i-am spus da. M-am pregătit, mi-a fost foarte greu, dar eu zic că a ieșit bine. El a zis că a fost foarte mulțumit. Cert este că m-a contactat pentru fotografii de multe ori de-a lungul anilor. Norocul meu a fost că a luat amploare Facebook exact când m-am apucat eu de fotografie. Postam acolo fotografii și s-a dus repede vorba că mă ocup și cu asta.

Următorul pas a fost echipa Donea și Donea

Fotografii care îmi dădeau la editat fotografii mă tot întrebau dacă editez și video. I-am spus lui Cosmin care era pasionat de videografie la nivel de amator, dinainte de a mă cunoaște, și a zis că încearcă el. Așa ne-am luat echipamente și video și foto și ne-am apucat de treabă. Aveam clienții de la RDS, cursuri, tot ce trebuie.  

Andreea a fost temerară prinde bărbați în domeniul fotografiei

Cum te-ai simțit ca femeie printre bărbați?

Nu prea îmi place să mă  gândesc la partea asta misogină a lumii în care trăiesc pentru că mă întristează și încerc să o ignor. Și asta am făcut. Am ignorat tot ceea ce ar fi putut părea suspect. Eu am fost singura femeie încă de la început. Mi-a zis patronul laboratorului foto că nu știa să mai fi lucrat vreodată o femeie pe o mașină laborator foto, după am fost prima care a editat fotografii, prima care a făcut fotografii. Nu mi s-a întâmplat nimic deosebit din punctul ăsta de vedere. Și dacă stau bine și mă gândesc la laboratorul foto toți vorbeau frumos cu mine, iar cu colegii băieți mai “băiețește”. Deja în laboratorul foto nu se mai înjura, nu se mai vorbea urât pentru că eram eu tot timpul. Am reușit să aduc așa o armonie, un mediu mai plăcut.

Râde. Andreea râde mult și vă spun cu mâna pe inimă că e o încântare să îți facă fotografii.

Este o piață dominată de bărbați. De-asta te-am întrebat dacă ai avut probleme cu fotografii sau poate cu clienții?

Mai degrabă cu clienții aș spune că am avut ceva probleme. Mai mulți clienți cred că au refuzat să se gândească la varianta de a fi eu fotograf la nunta lor din prisma faptului că sunt femeie. Am avut senzația că ar prefera să fie băieți.

Și au fost soțiile care te-au luat pe tine?

Da, da. Așa îmi dădeam seama. Veneau la întâlniri și ziceau: “eu am prieteni fotografi. Știu pe nu știu cine, fratelui meu la nuntă i-a filmatat X (nu dau nume acum), dar mi-a zis partenera că i-au plăcut niște poze pe facebook și am zis să venim să vedem”. Asta a fost întâlnirea și nu ne-am mai revăzut. Pe de altă parte au fost și experiențe foarte frumoase în care au zis: “da uite parcă se cunoaște în album că pozele sunt făcute de o femeie. Cred că o să te înțelegi mai bine cu soția mea tu decât dacă luam un băiat. Sunteți pe aceeași lungime de undă și știi tu cum să vorbești cu ea ca să nu fie stresată”.

Poate că fiind Cosmin în echipă a contat și asta. Așa cei care își doreau și o prezență masculină erau satisfăcuți pe partea video.

Andreea și Cosmin se completează unul pe altul, dar e nevoie și de câte un moment de respiro

S-a închegat așa de bine această echipă încât atunci când mai avem miri care îmi spun “deja avem cameraman pe altcineva”, zic “Ah ce bine! Un eveniment fără Cosmin”. Și el la fel mă mai anunță “vezi că am nuntă și e altcineva fotograf”.

Aveți și evenimente separate?

Da, da. În fiecare an trebuie să fie pentru că trebuie să ne menținem și mintea în echilibru.

Sunt mulți care spun că nu e bine să lucrezi cu soțul.

Da, nu aș recomanda nimănui. Am ajuns de multe ori să purtăm discuțiile care ar fi trebuit purtate doar în timpul orelor de lucru și acasă și atunci mai bine nu lucrezi cu soțul. Dar au fost și mari avantaje. De-aia am și făcut și studioul ca să nu mai ducem munca acasă. Având totul acasă nu ne puteam abține să nu lucrăm și la 10-11 noaptea. La studio sper să terminăm pe la 5. N-am reușit încă, dar lucrăm la asta.

Parteneri la job dar și acasă

Fotograf George Secu | www.GeorgeSecu.ro

Cum avenit copilul?

A fost așteptat. Cosmin m-a ajutat foarte mult cu creșterea lui, părinții noștrii ne ajută și ei. Programul nostru nefiind unul fix am avut de fiecare dată sprijinul lor.

Când ai revenit la muncă?

După o lună și jumătate.

Cum ai îmbinat mămicia cu copilul?

A fost greu. S-a văzut în timpul de predare al evenimentelor. Am întarziat la majoritatea evenimentelor la predarea pachetelor cu câteva săptămâni, dar clienții noștrii au fost foarte, foarte înțelegători, motiv pentru care pe această cale le mulțumim încă o dată.

Andrei vă moștenește?

Da, da. I-am luat un aparat foto de jucărie, foarte ingenios. E incredibil! Nu-mi vine să cred ce cum au reușit să facă o asemenea jucărie și îi place foarte mult să facă fotografii.

A crescut printre “scule”. Nu a stricat nimic?

Nu, e foarte ascultător. I-am spus să nu pună mâna pe aparate, le lăsam pe birou câteodată și nu le-a atins. Știe că acolo “calculăm” noi.  Așa zice: “mai calculezi mult acolo?”. Singura metodă pe care am găsit-o ca el să nu vină la calculator a fost ca eu să nu lucrez în prezența lui. M-am pus la calculator doar când dormea sau era la bunici sau pe afară cu Cosmin.

Ai fost nevoită să refuzi evenimente?

Nu am fost nevoită să renunț la evenimente pentru că am avut sprijin atât din partea părinților cât și a lui Cosmin atunci când am lucrat doar pe parte de fotografie. Nu a fost nimic din ce făceam eu cu Andrei să nu facă și Cosmin, exceptând alăptatul.

Și dacă tot ai adus vorba de alăptat cum te-ai descurcat?

Eu am fost pro alăptare. Nici nu concepeam să nu-l alăptez. Mai bine nu mă mai duceam la evenimente și-l alăptam. Mi-am cumpărat o pompă electrică și le lăsam bunicilor lapte. În primul an era problemă cu acumularea unei foarte mari cantități de lapte și începeau să ma doară sânii. Luam cu mine pompa la evenimente și când mai aveam o pauză mă duceam în mașină și pompam. Aveam tot timpul după mine o gentuță frigorifică. Când erau evenimentele în Craiova îl duceam repede acasă, dacă nu eram în Craiova și nu-l puteam păstra în condiții bune îl aruncam, dar îl scoteam doar ca să nu am dureri. Mai ceream gheață la restaurant ca să îl pot păstra, mi-l mai aduceau părinții pe Andrei la evenimente. Cel mai departe au venit părinții cu noi la Vâlcea. S-au cazat la hotel și îl aduceau la mine, îl alăptam, plecau la plimbare…a fost foarte greu. 

Planuri de viitor?

Îmi doresc să nu mai muncim deloc acasă, doar la studio până la o oră rezonabilă 17:00 maxim 18:00 și apoi să mergem acasă. Vreau să ne petrecem timpul în familie și weekendurile, în afară de cele din timpul verii, la fel. Deocamdată suntem în proces de acomodare. Mi-aș mai dori pentru studio să aduc pe piața din Craiova tot ce este nou în materie de fotografie de studio. De exemplu fotografia de portret. Nu am auzit vreo femeie care să spună “tocmai am fost într-un studio unde m-a aranjat un make-up artist și mi-am ales o rochită și mi-am făcut un pictorial ca să-l am amintire”. În schimb în străinătate astfel de lucruri sunt frecvente.

413 Shares
Share: