timp pentru mine

Cunosc femei care imediat după ce au născut au devenit mame și atât. Ca și cum ființa lor s-a dispersat în univers și a răms doar sufletul de mamă. S-au dedicat trup și suflet odraslelor și pentru ele nu au mai avut nici măcar un minut. Atunci când am rămas însărcinată mi-am promis să nu fac asta. Să îmi găsesc timp pentru mine, să mă aranjez când plec de acasă, să citesc, să ies la cafea, să nu mă închid în casă și să ies peste 18 ani când fata va fi mare și își va lua zborul.

Primele trei luni de Emma au fost năucitoare. Fata nu a venit cu instrucțiuni de folosire și eu nu avusesem până atunci tangență cu bebelușii. Și totuși am avut noroc de un copil cuminte, care nu a făcut colici, a dormit noaptea destul de mult așa că am reușit să mă odihnesc cât de cât. Cu toate astea a fost greu. Nu știam când plângea de ce plângea, nu voia să sugă (abia la o lună am reușit să renunțăm la biberon), trebuia să mă mulg, vomita extrem de mult (a avut un reflux urât), a făcut o iritație groaznică la funduleț care nu trecea cu nimic, voia mult în brațe, după ce a început să sugă stătea ore întregi la sân. La toate astea s-au adăugat multe discuții cu băgăcioșii care îmi tot dădeau sfaturi despre cum trebuie să o îngrijesc (e prea dezbracată, nu e laptele tău bun, bagă lapte praf, pune-i mănuși etc.). Ușor, ușor ne-am acomodat una cu alta, am învățat să deduc ce are, am triat sfaturile primite și am făcut cum am considerat. Zic eu că am făcut o treabă bună: Emma este vioaie, sociabilă, mereu veselă, chiar și când am fost internate acum două săptămâni (a luat Rotavirus) a fost numai zâmbet, excepție au făcut sesiunile de perfuzii, nu a pățit nimci chiar dacă avem pisic. Ne lovim acum de refuzul mâncării, dar îi dăm noi de cap.

Deși ne ocupăm doar noi doi de ea, eu în cea mai mare parte a timpului, nu am renunțat la micile mele plăceri: să ies la o cafea, să merg la shopping, chiar am purtat și tocuri. Și neapărat să mă aranjez atunci când ies. Și cumva îmi iese. Chiar reușesc să îmi și întrept părul cu placa. Trebuie doar să vrei, zic eu. În timp ce eu îmi fac de lucru în oglindă o pun pe Emma în scaunul de masă și îl trag lângă mine. Așa mă vede și pot vorbi cu ea. Ei îi dau câteva jucării pe care le aruncă de câteva ori pe jos (așa fac și mișcare), le mai mănâncă puțin, mai râdem una la alta sau una de alta și imediat trece timpul și putem pleca la plimbare. Am fost chiar și la epilat. Am pus-o în scoică și a stat langă mine în timp ce scăpam de blăniță. Îi arăt la ce să se aștepte peste ani 😀

Se pot găsi soluții și cred că doar așa putem rămâne întregi la minte. Eu una cel puțin. Dacă se întâmplă să stau acasă mai mult de două zile o iau razna și nu e bine pentru nimeni. Ador să îmi petrec timpul cu Emma, dar am nevoie să văd ai alți oameni, de preferat adulți.

24 Shares
Share: