A trecut un an și jumătate de când Emma ne umple viața de bucurie. Da o umple rău de tot, mai ales pe a mea. Zici că suntem siameze, nici la baie nu mă pot duce fără ea. Nu mă plâng, ador să petrec timp cu ea, chiar mă gândesc cu groază că în curând mă voi reîntoarce la muncă. Totuși a venit timpul să fac ceva și pentru mine.

Mă gândeam să mă apuc de sală, dar la cât mă aleargă, mă pune să o ridic, să o car în brațe sau în spate pot spune că fac antrenament complet zi de zi. Așa că pică la fix cursurile de improvizație pe care le începe Florin Paraschivu.

Dacă am vreun regret în viață ăla e că nu am încercat să dau la teatru. Pe unde am prins vreun proiect legat de teatru și mi-a permis timpul am zis prezent. Cum spuneam cursurile lui Florin pică la fix. Îmbină puțin și mișcarea, teatrul și sigur mă vor ajuta pe viitor când Emma va pune întrebări incomode. Sper să nu răspund ăăăă, îîîîî…

Dacă nu îl știți deja pe Florin Paraschivu să vă spun câte ceva despre el: a terminat cursurile de actorie ale Facultății de teatru din Craiova, apoi a făcut un master de Regie teatru, la Universitarea din Târgu Mureș. În 2013, a fondat împreună cu câțiva colegi trupa de improvizație “On the spot”. Trupa s-a destrămat, dar el nu s-a dat bătut. În 2017 a lanaat un alt proiect de teatru, “TUBE” sau Theater Underground Burlesque Experimental, precum și o nouă trupă de improvizație TUBE impro team.

Ce este improvizația?

Vi s-a întâmplat să să aveți o discuție care nu s-a terminat chiar pe placul vostru și după câteva ore să vă vină în minte o replică bună? Și nu-i așa că v-au apucat nervii mai rău atunci? Ei cam asta este improvizația. Abilitatea de a compune spontan un discurs, o piesă muzicală, adaptarea imediată la situații reale sau imaginare.

Și ca orice pe lumea asta și improvizația se poate învăța, iar capacitatea de a improviza vă poate ajuta în orice situație de zi cu zi: de la o replică de agățat, până la relații de afaceri, sport, marketing, comunicare.

Putem spune că improvizația este undeva între actorie și dezvoltare personală. La cursurile de improvizație se lucrează la dezvoltarea încrederii, a ascultării active, a capacității de a colabora și de reacționa spontan.

Dacă vă tentează, vă puteți înscrie aici. Cursul se prezintă sub forma unui modul de lucru de 1h45’ săptămânal – 4 ședințe lunar, timp de două luni ce va avea loc în fiecare sâmbătă de la ora 13:00. Prețul unui curs este de 50 lei/ ședință, sau abonament 4 ședințe – 149 lei.

Pun pariu că aproape toți părinții vor răspunde carte. Cu toate acestea ecranele acaparează viața copiilor de mici. Vrem nu vrem copiii noștri trăiesc alte timpuri și digitalizarea le transformă copilăria. Cum să facem totuși să găsim un echilibru? Cum ar trebui să procedăm? Sunt întrebări la care am căutat răspunsul la atelierul pentru părinți “Carte sau ecran”, susținut în weekend de Alina Porumboiu, consilier educațional și psihoterapeut, la Librăria Elena Farago.

Emma are 1 an și jumătate și mă lupt să o țin departe de ecrane. Mi-e drag că îi plac cărțile. În unele zile preferă să răsfoiască în loc să iasă afară. Cu toate astea dacă vede un televizor e în transă. Bătălia e dură, mai ales cu bunicii. De fiecare dată când o las singură la ei are parte de desene. “Ești rea, ce îi pot face niște desene?” Cam asta aud mereu. Ba îi pun desene, ba muzică, ba îi dau drumul la National Georgaphic. “Tu știi cum se uită la animale. I-au plăcut mult!” Da știu că îi plac, i-ar plăcea și desenele și cântecelele de pe youtube, chiar și reclamele. Știu asta pentru că ecranul crează dependență. Am văzut-o de atâtea ori la mine, când de la un articol citit am ajuns să stau în fața ecranului ore întregi fără să îmi dau seama. Cunosc cazuri de autism virtual și de asta sunt terifiată de ecrane.

Și atunci ce trebuie să facem? Iată ce am aflat

84% din copiii între 8 și 12 ani au acces la internet, iar 36,7% din copiii italieni au probeleme de dezvoltare din cauza ecranelor. Procentul mi se pare foarte mare.

Iată o parte din efectele timpului prea mare petrecut în fața ecranelor:

• mai puțină interacțiune umană directă
• mai puțin contact vizual
• mai puțină mișcare
• deconectarea de la corp (nu mai simțim nevoia de mâncare, hidratare)
• risc de obezitate, depresie, de a-și face rău
• performanțe școlare scăzute

Nu poți ține un copil până la adolescență departe de ecrane. Specialiștii recomandă întroducerea ecranului în viața copilului de către părinți. Astfel, controlăm în primul rând conținutul imaginilor și jocurilor la care este expus. Bineînțeles totul cu limită de timp în funcție de vârstă.

• 0-2 ani deloc (excepție fac apelurile video cu rudele care sunt departe. Este de preferat un apel video de câteva minute în detrimentul înstrăinării)
• 2-6 ani – 30 minute pe zi. Se recomandă expunerea treptată, de preferat nu înainte de culcare, de la câteva minute și urmărirea efectelor (cum doarme, este agitat etc)
• 6-9 ani – 60 minute pe zi. De evitat condiționarea cu activități ce țin de școală. De ex: dacă faci temele îți dau telefonul
• 9-12 ani – 90 minute pe zi
• 12-18 ani – 180 minute pe zi

Aceste limite de timp sunt idealul. Cu siguranță nu vom reuși mereu să le respectăm. Și eu la cât de drastică am fost cu Emma și tot am expus-o telefonului. Îi arăt uneori poze cu ea mai mică sau îi trimit tatălui care muncește mult, poze și video cu ea. După doar câteva minute de expunere am observat cum se transformă: este nervoasă, plânge, vrea să îmi smulgă telefonul din mână, să îl arunce…

Cum facem să stabilim limitele?

Ei bine trebuie să începem de mici, cu cât vor crește cu atât va fi mai greu. În intervalul 2-5 ani ca să eviți ecranul trebuie să ții copilul ocupat, îl poți ține după tine când faci câte ceva prin casă. Deja Emma mă ajută să scoatem vasele din mașina de spălat, să pune rufe la spălat și să le scoatem din mașină, stă pe lângă mine la gătit și dacă o las să mestece în mâncare e super fericită, dacă îi dau o cârpă imediat începe să șteargă peste tot cu ea.

De asemenea, trebuie dezvoltată autonomia jocului. În mare mă cam solicită la joacă, dar pe cât posibil încerc să mă sustrag ca să învețe să se joace și singură. Uneori chiar îmi iese pentru 20 min. Și cel mai important cel mai bine este să vă uitați împreună la desene, videori sau să vă jucați pe telefon/tabletă. Așa controlați ce vede plus că îl puteți anunța din timp că în curând va trebui să închideți. Așa nu va fi lăsat brusc fără ecran și veți evita un eventual tantrum.

În etapa următoare, 5-9 ani ar trebui să încercați să îi oferiți o educație digitală: cum să se protejeze, să aibă parole, să nu le dea nimănui, să aibă curajul de a spune nu, să nu dea date despre el nimănui cu care interacționează online etc.

Pentru limitarea timpului și controlul conținutului cu care intră în contact există multe aplicații ce pot fi instalate pe deviceuri. În cazul copiilor foarte mici este de evitat youtube-ul. În schimb puteți viziona cu încredere youtube kids care controlează fiecare video urcat pe platformă.

Cheltuim în neștire pe haine. Eu cel puțin o făceam până acum un an și ceva, poate doi, când mi-am schimbat prioritățile și mi-am dat seama că nu am nevoie de toate hainele pe care le văd. E la fel ca și cu jucăriile copiilor. Așa că acum prefer să investesc în cu totul alte lucruri: cărți, vacanțe, experiențe în familie.

Abia acum mi-am dat seama că bugetul meu era grav afectat de shoppingul compulsiv. Sunt convinsă că același lucru e valabil pentru foarte multe persoane. Pe lângă gaura din buget, fenomenul este dăunător pentru mediu. Industria textilă este a doua în topul poluării după cea petrolieră. Mai mult, o mare parte dintre haine ajung la ghena de gunoi și poluează încă o dată. Materialele care nu sunt naturale nu se descompun sau se descompun în zeci sau sute de ani.

De când am decis să facem casa am plănuit să am dressing mare. Mi-a ieșit unul mare pentru unii, dar nu chiar atât cât visam eu. Acum pot spune că este suficient pentru hainele pe care le avem. Spun acum pentru că am dat o mulțime de haine, dar încă am haine pe care nu le port (mi-au rămas mici sau îmi sunt mari) și nu mă încumet să le dau. Mă tot uit la ele și nu știu ce să fac.

Așa că a venit la fix atelierul Redesign / Upcycle your Wardrobe, al Adinei Constantinescu. Pot păstra hainele vechi dându-le un nou aspect. În plus, cu siguranță nu voi risca să ies în oraș și să dau nas în nas cu alte femei îmbrăcate la fel. “De ceva vreme încerc să minimizez impactul negativ pe care acțiunile mele îl au asupra mediului în plan personal. Anul 2020 este anul în care am decis că și în plan profesional voi implementa, susține și voi continua să dezvolt măsuri eco friendly. O primă direcție este de a încuraja repurtarea rochiilor create de noi, astfel venim din acest an cu propuneri de închirere și buyback pentru rochiile din showroom. În al doilea rând încurajăm inițiativele creative de a rescrie povestea unui articol vedtimentar existent. Primul pas în acest demers va avea loc pe 20.02.2020 prin workshop-ul de Upcycle. Sperăm să primim un răspuns pozitiv și să devina o activitate periodică”, mi-a spus designerul Adina Constantinescu.

Când eram mică îmi modificam hainele la mașina de cusut a mamei. Aș putea să o pun iar în funcțiune. Așa că sper să am cu cine lăsa copilul și să particip la atelier.

Așadar, primăvara bate la ușă și dacă v-ați plictisit de ce aveți în dulap, nu vreți să mai investiți în haine noi sau pur și simplu vreți să vă reinventați garderoba puteți trage o fugă la workshop. În cadrul atelierului veți putea transforma o piesă vestimentară din dulap cu ajutorul specialiștilor. Hainele vechi pot deveni piese statement.“Participanții primesc servicii de consiliere în definitivarea unui concept creativ de transformare al produsului din partea specialiștilor noștri (modelier confecții, confecționer, designer vestimentar); materiale și accesorii decorative necesare transformării, în limita disponibilității; suport în finalizarea conceptului creativ; informații despre tehnici de bază în croitorie și design vestimentar”, ne promite creatoarea Adina Constantinescu.

Avem Cărturești la Craiova! După vizita la Carusel m-a îndrăgostit iremediabil de Cărturești, iar vestea deschiderii unei librării la noi m-a bucurat enorm. În sfărșit orașul ăsta va avea o librărie adevărată. Mai aveam puțin și concuram cu Alexandria la minus librării. În afară de vânzătorii ambulanți de carte, Librăria Școlii de lângă Bălcescu și Diverta pe care nu le pot numi librării,  la noi nu știu decât de existența micuței librării din Centrul Vechi.

Ador să călătoresc. Marele meu vis este să câștig la loto și toată viața să mă plimb prin lume. 😀 Dar, să lăsăm visele imposibile și să cobor cu picioarele pe pâmânt. Din februarie 2017 nu am mai fost plecați în vacanță (3 zile de Paște la Olănești nu se pun) și îmi vine să o iau pe pereți, dar am făcut o casă, și peste câteva săptămâni o bebelușă. Visam la o vacanță la mare înainte de naștere, dar micuța a decis să ne strice planurile și să o trimită pe mămica ei la spital din 2 în 2 zile pentru monitorizare.

Iubim Grecia și era destinația aleasă din nou pentru vacanță, dar cum spuneam n-am mai apucat să punem planul în aplicare.

Am cunoștințe care mă sună să mă întrebe de endocrinologi sau alți speciști pentru copiii lor ajunși cu mult peste greutatea normală. Asta după ani în care le-au dat tot ce au vrut să mănânce: hamburgeri, pizza, chipsuri, prăjituri, orice este nesănătos și gustos. Nu mă înțelegeți greșit și mie îmi place junk food-ul, dar îmi dau seama că nu este sănătos și o să încerc să feresc cât pot de mult copilul meu de acest tip de mâncare. În același timp așa sper să mă feresc și pe mine.

Se iau două femei pasionate de ce fac, se discută cu patos şi uite-aşa se schimbă viziunea sau determinarea cuiva. În cazul de faţă a mea, cea mai întreprinzătoare persoană pe care o cunosc, dar la fel de delăsătoare. După ce am aflat că sunt însărciantă am început ca un jurnal online pisicapetocuri.blogspot.com Nu aveam de gând să îl fac public, nici soţul meu nu a ştiut, ci pur şi simplu să îmi aştern gîndurile. Poate mi-era şi dor de scris (sunt fost jurnalist care s-a reconvertit de anul trecut). Dar iată că m-am transformat din blogspot în .ro, am un logo pe drum şi fac brainstorming pentru un slogan.

…dai în mintea copiilor. Bine la mine nici nu e greu, mereu cei dragi îmi spun că sunt un copil mare. Dar ştiţi ceva?! Nu-mi pasă! Eu mă bucur de fiecare dată când mă pot juca aşa cum o făceam pe vremuri. Din păcate nu prea am parteneri de joacă, micuţii din zilele noastre preferă să stea închişi în casă cu tableta în mână sau la televizor decât să iasă afară şi să alerge, să se joace orice: v-aţi ascunselea, coarda, raţele şi vînătorii sau jocuri de rol…

…şi de la capăt. Mi-e dor de o ieşire nebună în oraş, măcar una mai liniştită la filarmonică sau la teatru. De aproape un an nu am mai făcut nimic, ba am fost prinşi cu construcţia casei (yeiii avem căsuţa noastră), ba cu amenajarea şi mutatul, iar apoi a venit iarna şi ca o ursoaică am început hibernarea.