A trecut un an și jumătate de când Emma ne umple viața de bucurie. Da o umple rău de tot, mai ales pe a mea. Zici că suntem siameze, nici la baie nu mă pot duce fără ea. Nu mă plâng, ador să petrec timp cu ea, chiar mă gândesc cu groază că în curând mă voi reîntoarce la muncă. Totuși a venit timpul să fac ceva și pentru mine.

Mă gândeam să mă apuc de sală, dar la cât mă aleargă, mă pune să o ridic, să o car în brațe sau în spate pot spune că fac antrenament complet zi de zi. Așa că pică la fix cursurile de improvizație pe care le începe Florin Paraschivu.

Dacă am vreun regret în viață ăla e că nu am încercat să dau la teatru. Pe unde am prins vreun proiect legat de teatru și mi-a permis timpul am zis prezent. Cum spuneam cursurile lui Florin pică la fix. Îmbină puțin și mișcarea, teatrul și sigur mă vor ajuta pe viitor când Emma va pune întrebări incomode. Sper să nu răspund ăăăă, îîîîî…

Dacă nu îl știți deja pe Florin Paraschivu să vă spun câte ceva despre el: a terminat cursurile de actorie ale Facultății de teatru din Craiova, apoi a făcut un master de Regie teatru, la Universitarea din Târgu Mureș. În 2013, a fondat împreună cu câțiva colegi trupa de improvizație “On the spot”. Trupa s-a destrămat, dar el nu s-a dat bătut. În 2017 a lanaat un alt proiect de teatru, “TUBE” sau Theater Underground Burlesque Experimental, precum și o nouă trupă de improvizație TUBE impro team.

Ce este improvizația?

Vi s-a întâmplat să să aveți o discuție care nu s-a terminat chiar pe placul vostru și după câteva ore să vă vină în minte o replică bună? Și nu-i așa că v-au apucat nervii mai rău atunci? Ei cam asta este improvizația. Abilitatea de a compune spontan un discurs, o piesă muzicală, adaptarea imediată la situații reale sau imaginare.

Și ca orice pe lumea asta și improvizația se poate învăța, iar capacitatea de a improviza vă poate ajuta în orice situație de zi cu zi: de la o replică de agățat, până la relații de afaceri, sport, marketing, comunicare.

Putem spune că improvizația este undeva între actorie și dezvoltare personală. La cursurile de improvizație se lucrează la dezvoltarea încrederii, a ascultării active, a capacității de a colabora și de reacționa spontan.

Dacă vă tentează, vă puteți înscrie aici. Cursul se prezintă sub forma unui modul de lucru de 1h45’ săptămânal – 4 ședințe lunar, timp de două luni ce va avea loc în fiecare sâmbătă de la ora 13:00. Prețul unui curs este de 50 lei/ ședință, sau abonament 4 ședințe – 149 lei.

Pun pariu că aproape toți părinții vor răspunde carte. Cu toate acestea ecranele acaparează viața copiilor de mici. Vrem nu vrem copiii noștri trăiesc alte timpuri și digitalizarea le transformă copilăria. Cum să facem totuși să găsim un echilibru? Cum ar trebui să procedăm? Sunt întrebări la care am căutat răspunsul la atelierul pentru părinți “Carte sau ecran”, susținut în weekend de Alina Porumboiu, consilier educațional și psihoterapeut, la Librăria Elena Farago.

Emma are 1 an și jumătate și mă lupt să o țin departe de ecrane. Mi-e drag că îi plac cărțile. În unele zile preferă să răsfoiască în loc să iasă afară. Cu toate astea dacă vede un televizor e în transă. Bătălia e dură, mai ales cu bunicii. De fiecare dată când o las singură la ei are parte de desene. “Ești rea, ce îi pot face niște desene?” Cam asta aud mereu. Ba îi pun desene, ba muzică, ba îi dau drumul la National Georgaphic. “Tu știi cum se uită la animale. I-au plăcut mult!” Da știu că îi plac, i-ar plăcea și desenele și cântecelele de pe youtube, chiar și reclamele. Știu asta pentru că ecranul crează dependență. Am văzut-o de atâtea ori la mine, când de la un articol citit am ajuns să stau în fața ecranului ore întregi fără să îmi dau seama. Cunosc cazuri de autism virtual și de asta sunt terifiată de ecrane.

Și atunci ce trebuie să facem? Iată ce am aflat

84% din copiii între 8 și 12 ani au acces la internet, iar 36,7% din copiii italieni au probeleme de dezvoltare din cauza ecranelor. Procentul mi se pare foarte mare.

Iată o parte din efectele timpului prea mare petrecut în fața ecranelor:

• mai puțină interacțiune umană directă
• mai puțin contact vizual
• mai puțină mișcare
• deconectarea de la corp (nu mai simțim nevoia de mâncare, hidratare)
• risc de obezitate, depresie, de a-și face rău
• performanțe școlare scăzute

Nu poți ține un copil până la adolescență departe de ecrane. Specialiștii recomandă întroducerea ecranului în viața copilului de către părinți. Astfel, controlăm în primul rând conținutul imaginilor și jocurilor la care este expus. Bineînțeles totul cu limită de timp în funcție de vârstă.

• 0-2 ani deloc (excepție fac apelurile video cu rudele care sunt departe. Este de preferat un apel video de câteva minute în detrimentul înstrăinării)
• 2-6 ani – 30 minute pe zi. Se recomandă expunerea treptată, de preferat nu înainte de culcare, de la câteva minute și urmărirea efectelor (cum doarme, este agitat etc)
• 6-9 ani – 60 minute pe zi. De evitat condiționarea cu activități ce țin de școală. De ex: dacă faci temele îți dau telefonul
• 9-12 ani – 90 minute pe zi
• 12-18 ani – 180 minute pe zi

Aceste limite de timp sunt idealul. Cu siguranță nu vom reuși mereu să le respectăm. Și eu la cât de drastică am fost cu Emma și tot am expus-o telefonului. Îi arăt uneori poze cu ea mai mică sau îi trimit tatălui care muncește mult, poze și video cu ea. După doar câteva minute de expunere am observat cum se transformă: este nervoasă, plânge, vrea să îmi smulgă telefonul din mână, să îl arunce…

Cum facem să stabilim limitele?

Ei bine trebuie să începem de mici, cu cât vor crește cu atât va fi mai greu. În intervalul 2-5 ani ca să eviți ecranul trebuie să ții copilul ocupat, îl poți ține după tine când faci câte ceva prin casă. Deja Emma mă ajută să scoatem vasele din mașina de spălat, să pune rufe la spălat și să le scoatem din mașină, stă pe lângă mine la gătit și dacă o las să mestece în mâncare e super fericită, dacă îi dau o cârpă imediat începe să șteargă peste tot cu ea.

De asemenea, trebuie dezvoltată autonomia jocului. În mare mă cam solicită la joacă, dar pe cât posibil încerc să mă sustrag ca să învețe să se joace și singură. Uneori chiar îmi iese pentru 20 min. Și cel mai important cel mai bine este să vă uitați împreună la desene, videori sau să vă jucați pe telefon/tabletă. Așa controlați ce vede plus că îl puteți anunța din timp că în curând va trebui să închideți. Așa nu va fi lăsat brusc fără ecran și veți evita un eventual tantrum.

În etapa următoare, 5-9 ani ar trebui să încercați să îi oferiți o educație digitală: cum să se protejeze, să aibă parole, să nu le dea nimănui, să aibă curajul de a spune nu, să nu dea date despre el nimănui cu care interacționează online etc.

Pentru limitarea timpului și controlul conținutului cu care intră în contact există multe aplicații ce pot fi instalate pe deviceuri. În cazul copiilor foarte mici este de evitat youtube-ul. În schimb puteți viziona cu încredere youtube kids care controlează fiecare video urcat pe platformă.

Cheltuim în neștire pe haine. Eu cel puțin o făceam până acum un an și ceva, poate doi, când mi-am schimbat prioritățile și mi-am dat seama că nu am nevoie de toate hainele pe care le văd. E la fel ca și cu jucăriile copiilor. Așa că acum prefer să investesc în cu totul alte lucruri: cărți, vacanțe, experiențe în familie.

Abia acum mi-am dat seama că bugetul meu era grav afectat de shoppingul compulsiv. Sunt convinsă că același lucru e valabil pentru foarte multe persoane. Pe lângă gaura din buget, fenomenul este dăunător pentru mediu. Industria textilă este a doua în topul poluării după cea petrolieră. Mai mult, o mare parte dintre haine ajung la ghena de gunoi și poluează încă o dată. Materialele care nu sunt naturale nu se descompun sau se descompun în zeci sau sute de ani.

De când am decis să facem casa am plănuit să am dressing mare. Mi-a ieșit unul mare pentru unii, dar nu chiar atât cât visam eu. Acum pot spune că este suficient pentru hainele pe care le avem. Spun acum pentru că am dat o mulțime de haine, dar încă am haine pe care nu le port (mi-au rămas mici sau îmi sunt mari) și nu mă încumet să le dau. Mă tot uit la ele și nu știu ce să fac.

Așa că a venit la fix atelierul Redesign / Upcycle your Wardrobe, al Adinei Constantinescu. Pot păstra hainele vechi dându-le un nou aspect. În plus, cu siguranță nu voi risca să ies în oraș și să dau nas în nas cu alte femei îmbrăcate la fel. “De ceva vreme încerc să minimizez impactul negativ pe care acțiunile mele îl au asupra mediului în plan personal. Anul 2020 este anul în care am decis că și în plan profesional voi implementa, susține și voi continua să dezvolt măsuri eco friendly. O primă direcție este de a încuraja repurtarea rochiilor create de noi, astfel venim din acest an cu propuneri de închirere și buyback pentru rochiile din showroom. În al doilea rând încurajăm inițiativele creative de a rescrie povestea unui articol vedtimentar existent. Primul pas în acest demers va avea loc pe 20.02.2020 prin workshop-ul de Upcycle. Sperăm să primim un răspuns pozitiv și să devina o activitate periodică”, mi-a spus designerul Adina Constantinescu.

Când eram mică îmi modificam hainele la mașina de cusut a mamei. Aș putea să o pun iar în funcțiune. Așa că sper să am cu cine lăsa copilul și să particip la atelier.

Așadar, primăvara bate la ușă și dacă v-ați plictisit de ce aveți în dulap, nu vreți să mai investiți în haine noi sau pur și simplu vreți să vă reinventați garderoba puteți trage o fugă la workshop. În cadrul atelierului veți putea transforma o piesă vestimentară din dulap cu ajutorul specialiștilor. Hainele vechi pot deveni piese statement.“Participanții primesc servicii de consiliere în definitivarea unui concept creativ de transformare al produsului din partea specialiștilor noștri (modelier confecții, confecționer, designer vestimentar); materiale și accesorii decorative necesare transformării, în limita disponibilității; suport în finalizarea conceptului creativ; informații despre tehnici de bază în croitorie și design vestimentar”, ne promite creatoarea Adina Constantinescu.

Două eleve de 13 ani de la licee de top din Craiova au ajuns “vedete” pe internet după ce au fost publicate imagini în care una dintre ele o lovește în repetare rânduri pe cealaltă. Bătaia, de fapt bătăile pentru că au avut loc mai multe agresiuni, au fost filmate de colegi care o încurajau pe agresoare.

Mulți s-au arătat oripilați că s-a întâmplat asta cu niște copii de la școli cu renume pentru rezultate olimpice. Nu contează la ce școală înveți, ci în primul rând contează cum ești crescut.

Mulți, poate cei mai mulți dintre părinții de azi au fost crescuți după sintagma “bătaia e ruptă din rai”. Și din păcate se perpetuează același stil de parenting. Duminică am fost în parc cu Emma. A ales să se joace în nisip, lângă o bancă pe care se urcase un băiețel nu cu mult mai mare decât ea. Mama lui, care îl ținea să nu cadă, i-a spus să nu sară pentru că o poate lovi pe fetiță. Bineînțeles că băiatul nu a ascultat și a sărit. Fiind ținut de mamă nu s-a întâmplat nimic, dar femeia în secunda doi femeia i-a tras o palmă la fund. În supermarket într-o zi o femeie își zgâlțâia copilul de 2-3 ani pentru că plângea. Știu povești din copilărie cu prieteni bătuți cu furtunul de la mașina de spălat pentru un 8 la biologie sau pentru că au stat mai mult cu 10 minute afară.

Bătaia trece, dar rămân urme în suflet

Pe mine m-au băut ai mei de trei ori. O dată la vreo 7 ani nevinovată am luat câteva curele de la tata. Nu m-a durut pentru că aveam o fustă groasă, dar am fost furioasă pentru nedreptate. A doua oară am luat o palmă de la tata când m-a prins că fumez și a treia oară m-a bătut mama când a aflat că aveam niște probleme la școală. Nu au rezolvat nimic, doar eu am învățat să mă ascund mai bine. La fumat am renunțat acum aproape 7 ani, iar problemele școlare s-au rezolvat.

În schimb ai mei m-au comparat mereu cu alți copii și am urât asta. I-aș fi putut da exemple de alți copii mai “răi” decât mine. Și acum am sechele când îmi zice mama de nu știu cine care a făcut nu știu ce.

Sunt lucruri care ne afectează pe viață, așa că încerc pe cât posibil să o cresc pe Emma cât mai frumos, cu calm, cu iubire, cu limite, fără bătăi, amenințări sau ceartă. E greu, mai ales când are câte o zi ca astăzi. Este răcită și îi dau două mesele. O combinație bombă. A fost toată ziua mâțâită, nimic nu i-a convenit, nu a vrut decât sa stea călare pe mine. Sunt obosită căci nici noaptea nu a fost prea bună, cu multe treziri si smiorcăieli. Mi-a venit de câteva ori să urlu, să plâng, să o reped. Dar m-am abținut. Cum să fac asta când puiul meu se vede că suferă, cum?! Am deschis mâinile larg și am ținut-o în brațe cât a vrut ea. S-a liniștit cu greu, iar acum, în timp ce scriu, doarme ca un îngeraș. I-am promis că nu o să o lovesc niciodată și mai bine îmi tai o mână decât să fac asta. Nu vreau să învețe să se ascundă de mine, ci vreau să vină la mine indiferent de ce face.

Totul pleacă de la noi părinții. Nu violența este soluția. Când te supără șeful îi dai una la fund? Când partenerul te enervează îi dai cu tigaia în cap? De ce faci asta cu copilul?

sursa foto: https://lepetitjournal.com/

Știu că la prima strigare îți vine să spui casă, dar eu zic să te gândești bine. Mai ales dacă ești o persoană comodă. Altfel s-ar putea să ajungi ca mine și să plângi după apartament. O casă făcută după planurile tale, verdeață, flori, grătar în curte; da sună idilic, dar toate vin cu multă muncă, timp pierdut la tăiat și udat gazon, plantat pomi, udat flori etc. Plus distanța de oraș, căci e greu să îți permiți să cumperi casă sau teren în oraș.

De când am născut parcă mă mănâncă tălpile a plecare mai rău decât înainte. Tac tot felul de planuri de ieșiri mai scurte sau mai lungi, în țară sau peste hotare. În căutările mele de noi aventuri în trei am dat de Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea, ce va avea loc în perioada 18-21 iulie. Sună perfect. Muzica ce ne încântă pe toți trei și locul unde am făcut prima ieșire în trei. Plus că este ziua lui Lucian în perioada asta, iar a Emmei urmează pe 26.

Dacă deschid gura să cânt trezesc și morții. Încă n-am întâlnit pe nimeni care să cânte mai prost ca mine. Așa că înainte de a rămâne însărcinată am hotărât că youtube îi va cânta copilului în locul meu. Uneori îmi mai scapă un elefant, doi elefanți…cumva Emmei îi place. Nu înțeleg de ce, dar mă risc dacă asta o liniștește. Ăsta și “Melc, melc, cobobelc” sunt probabil singurele cântecele pentru copii pe care le-a auzit până acum. În fiecare zi ascultăm muzică, dar prefer să îi cultiv de acum gusturile muzicale. Jazz, blues, soul, rock, swing, clasică… De departe Frank Sinatra este preferatul ei. L-am ascultat pe Frank în ultima lună cât nu l-am auzit toată viața. Atunci când nimic nu mai funcționează ca să adoarmă băgăm o repriză de Frank și somnul e asigurat. Cumva vocea lui o liniștește instant.

Dansăm împreună, îi dansez, o dansez, pur și simplu ascultăm. Muzica este parte din viața noastră indiferent că suntem acasă, în mașină și chiar în parc.

Dar să revenim la blues. Ador bluesul și cred că și Emmei îi place. Ne place tare mult Hugh Laurie, care mi-a plăcut și ca dr. House, dar parcă mai mult îmi place de el cântăreț. Visez să ajungem cândva la New Orleans, până atunci sper să ajungem la  Brezoi, la Open Air Blues Festival. 

Aici o vom putea vedea, nu numai auzi, pe Beth Hart.

O altă voce pe care abia aștept să o aud este cea a lui Oscar Benton.

Artiștii care vor urca pe scenă sunt însă mult mai mulți. Printre ei se numără: Ana Popovici, AG Weinberger, Louis King, Leon Beal feat. Sax Gordon, Amalia Gaiță, EB Davis & The Superband, Loup-Garou și mulți alții. Recunosc, nu am auzit de cei mai mulți până să văd afișul evenimentului, dar mi-a plăcut ce am auzit atunci când i-am căutat pe youtube. Așa că abia aștept să îi văd în carne și oase.

Cât costă distracția asta

Accesul la festival se face pe bază de abonament sau bilet de o zi. Până la 1 iulie 2019 prețul unui abonament va fi 200 lei, după această dată prețul abonamenului va crește la 250 lei. Un număr limitat de abonamente pe 4 zile este disponibil la prețul special de 150 lei. În pre-sale sunt disponibile și bilete de o zi la prețul de 60 de lei. După epuizarea acestora și pe întreaga durată a festivalului prețul unui bilet va fi de 75 lei. Evenimentul este unul kid friendly așa că nu ezitați să îi luați cu dumneavoastră, mai aless că cei sub 12 ani beneficiază de acces gratuit dacă sunt insoțiți de un adult cu bilet valabil.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.entertix.ro, www.iabilet.ro, www.myticket.ro, precum și în rețeaua fizică Entertix: librariile Cărturești și Hypermarketurile Carrefour. Dar și în rețeaua fizică Iabilet: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet și pe terminalele Selfpay din toată țara.

Cunosc femei care imediat după ce au născut au devenit mame și atât. Ca și cum ființa lor s-a dispersat în univers și a răms doar sufletul de mamă. S-au dedicat trup și suflet odraslelor și pentru ele nu au mai avut nici măcar un minut. Atunci când am rămas însărcinată mi-am promis să nu fac asta. Să îmi găsesc timp pentru mine, să mă aranjez când plec de acasă, să citesc, să ies la cafea, să nu mă închid în casă și să ies peste 18 ani când fata va fi mare și își va lua zborul.

Copilul meu cel vesel a fost mâncat de un monstruleț! Din chicoteli și zâmbete m-am trezit dintr-o dată cu urlete și stâmbături. Nas înfundat, erupție dentară și exersat mersul de-a bușilea. Toate în același timp. De parcă doar una nu era de ajuns. Nici nu vă închipuiți cum poate fi. Nu știi nici măcar de ce zbiară, nu că aș putea face mare lucru dacă aș știi.

În timpul sarcinii am citit tot felul de articole și cărți despre bebeluși dar nu am citit nimic despre alăptare. Mi se părea ceva care vine natural: scoți țâța, ăla micu ia sfârcul în gură și laptele curge. Ei bine NU e nimic mai fals. Și m-am trezit în spital cu un boț de copil care urla de foame fără ca eu să știu cum trebuie pus la sân, fără vreun ajutor, fără să știu să mă mulg. Am reușit să o pun de câteva ori la sân dar Emma era mică (2100 g și 43 de cm) și nu reușea să tragă. Obosea repede, chiar și biberonul o obosea.

Emma a avut parte de o mulțime de “premiere” în câteva zile: primul zbor cu avionul, prima plimbare cu autobuzul, prima călătorie cu trenul, prima vacanță peste hotare. Când am decis să plecăm în vacanță în Italia am făcut-o cu inima îndoită. Cel mai frică ne-a fost de avion. Am auzit atâtea zbierete de copii când am fost în vancanțe încât credeam că e musai să plângă. Apoi era timpul destul de mare petrecut pe drum, schimbatul de trenuri, autobuzul. Și mai ales întoarcerea după ora ei de somn. S-a dovedit că am un bebe tare cuminte, cărui îi place să fie plimbat.